joi, 4 august 2016

Despre Istvan

Despre Istvan sau poate despre copiii cu barba si pileus ai dacilor ... Un nou produs de succes a magazinelor pentru familii de daci.



marți, 5 iulie 2016

Carti calde


Aceasta carte de familie (Mocanu&Mocanu), care apare la categoria "carti pentru adulti" a unui binecunoscut site dacic, propune o interpretare lirica a unei surse absolut inedite: Legile lui Zamolxe (asa cum sunt ele pastrate in "traditia populara", probabil de la Deceneu citire si apoi din dac in dac, pana la taran). Grafica are si ea menirea de a trezi uimire in sufletul oricarui privitor, care se intreaba cum a ajuns coiful getic degetar in varf de par, de cand lupul dacic functioneaza pe post de aruncator de flacari, si in general, de ce....
Oricum, cred ca merita achizitionata si lecturata din doasca-n doasca, deoarece prezentare promite o "reusita transpunere in versuri" a legilor cu pricina, pastrate ca prin minune in traditia orala peste 2000 de ani.

vineri, 1 aprilie 2016

Patetism vizual cu daci

Preaplinul sufletesc incercat in excercitiu de imaginatie al conteplarii stramosilor si maretiei lor, deci si a noastre, trebuie sa isi gaseasca si expresia vizuala. Lucrarile de mai jos sunt un bun exemplu de cromatica eroica, tristete epica, dacism cosmic, dar si imposibilitatea focalizarii prin panza lacrimilor de madrie. Frumos!
Exista si un nivel profund al lucrarilor, revelat la o atenta analiza iconografica: legatura dac-codru, dac-cal (nesigur daca se aplica tranzitivitatea cal-codru) si intelepciunea dacilor (ochiul de pe panglica de pe pileus). Sublim!
 



 

miercuri, 23 martie 2016

Motiv dacic - simbol solar

Orice spirală de pe vreun artefact dacic este un simbol solar. Este lucru ştiut. Orice reprezentare, în special geometrică, avea un înţeles profund, de preferinţă cosmic. Şi acesta este un lucru indubitabil. Acuma însă avem o explicaţie - tot rotundul e un soare pentru că dacii sunt fiii soarelui. Normal!

Detaliu camasa dacica. Motiv dacic - simbol solar

Tricou fiii soarelui, purtat de o fiică a aceluiaşi astru

Faptul că orice şarpe stilizat este o viperă nu mai are cum să ne deranjeze, iar viziunea dacilor printre palmieri este doar un pas mai departe. Îmi pare chiar a recunoaşte celebrul motiv al carambolei dacice.

Camasa vipera dacica       
Tricou barbatesc insemne dacice
 

Dacul Gandalf


Octavian Sărbătoare aspiră la un nou best seller cu o lucrare al cărei titlu denotă multă indecizie, dar şi multă şi stratificată înţelepciune. Este vorba despre Zamolxe, dar şi despre creştinismul înainte de Christos al dacilor, dacă nu cumva ar fi sugerat şi dacismul implicit din Stăpânul inelelor. 
Din modestie, sau poate la derută, numele autorului nu apare pe copertă - deşi unii ar putea crede că ar fi o autoare, doamna Edit Morosan, aceasta este de fapt Edit(ura) omonimă.
Pierdeţi mult necitind descrierea cărţii pe site-ul www.divin.ro (Divin. Adevar Divin), care incepe cu ..."autorul scrierii cuvintelor a fost doar un vas..."

"Autorul scrierii cuvintelor din această carte, Octavian Sărbătoare, a fost doar un vas, al culegerii cunoaşterii şi revelaţiei, prin care au vorbit toţi cei care au adus neamului românesc cuvântul Lui Dumnezeu cu ajutorul Focului Viu. Prin citirea acestui cuvânt vom înţelege că Dumnezeu nu a părăsit niciodată întru-totul neamul românesc care este poporul Lui Dumnezeu. La aceste timpuri istorice a sosit momentul de a spune marile adevăruri care au fost ascunse mult timp de vălul întunericului. Omenirea se trezeşte din marile rătăciri milenare, căi pe care a apucat din necunoaştere.
CARTEA LUI ZAMOLXE este un îndreptar tuturor religiilor lumii. Ea serveşte drept cale a luminii tuturor popoarelor lumii care de veacuri şi milenii caută drumul divin. Cele patru părţi componente, CARTEA VIEŢII (VIE), CARTEA NEMURIRII (NEM), CARTEA LEGII STRĂMOŞEŞTI (LEG) şi CARTEA IUBIRII DE OAMENI (IUB), sunt lucrări care zidesc înţelepciunea lumii, în esenţele ei, prin ideile fundamentale vieţuirii omului. Cărţile componente corespund unor căi ale cunoaşterii divine aşa cum se va vedea din cuprinsul lucrării, respectiv CALEA LUI DUMNEZEU, CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU, CALEA ÎNŢELEPCIUNII LUI ZAMOLXE şi CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI.
Revelaţiile expuse sunt general valabile tuturor celor care înţeleg că omenirea evoluează spiritual în căutarea drumului către Dumnezeul Cel Adevărat. Proba adevărului acestui drum sunt rezultatele produse în viaţa omului. Numai în acest mod trebuie acceptată veridicitatea unei doctrine religioase şi spirituale care se zideşte pe credinţa în a cerceta înainte de a crede.
Neamul românesc se va dovedi în timp a fi marele deschizător de drumuri divine pentru toate popoarele lumii care se străduiesc de milenii să-şi găsească lumina călăuzitoare. Popoarele lumii vor lua pildă, după neamul românesc, şi-şi vor scrie crezuri care să le reprezinte identitar, şi astfel să-şi sacralizeze istoria. Se elimină astfel în umanitate neajunsurile care apar datorită adoptării credinţelor altor neamuri.
 

 
 

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

DRACOBETE

Eu cred ca pe undeva s-a strecurat o eroare etimologica si ca nu este vorba de Dragobete ci de DRACOBETE, o sarbatoare dacica a iubirii, a dragostei de celalalt, de partie, de tricolor, de neam, de lup etc.

 

Daci amestecati

Noii daci sunt si ei oameni, care vorbesc la telefon, alearga alaturi de gladiatori, stau la o tacla cu politistii, poarta blugi si adidasi, participa la sfintiri de biserici ortodoxe si la sesiuni foto impreuna cu familia. Ca oamenii...





marți, 12 ianuarie 2016

Draco obsesiv

Lupul dacic este, mai nou, peste tot: purtat pe piele, pe haine, pe caciuli, pe tricouri. "Ultima moda" este de a-l pune pe acoperis, ca statuie - desi pe post de cocos de vant ar fi mai potrivit cu functia sa primordiala. Altii insa vad lupul in locuri neobisnuite, pe treceri de pietoni sau chiar ii ghicesc conturul in harti. Cred ca fenomenul are o denumire clinica...


Denumirea este pareidolia:
Pareidolia este un fenomen psihologic definit ca o iluzie sau o interpretare gresita, acesta consta in perceperea unor stimuli externi (in genere imagini, uneori sunete) ca fiind semnificativi si interpretati precum obiecte familiare, cunoscute. De cele mai multe ori stimulii perceputi sunt vagi, aleatorii si obscuri insa sunt perceputi concret ca fiind clari, distincti si precisi. Etimologia cuvantului provine din grecescul para, care inseamna pe langa, cu, alaturi de si din eidolon, diminutivul cuvantului grecesc eidos care inseamna imagine sau forma.

Si un exemplu recent de la Institutul Dacic de Ortodoxism Cuantic:
 

vineri, 18 decembrie 2015

Dace progresive

In general femeile sunt considerate mai conservatoare si mai legate de traditie, insa nu si dacele (aka femeile dacilor, dacitele, dacoaicele). Ele par sa fi fost mult inaintea timpului lor, foarte provocatoare si desnude, tatuate, cu par vopsit si rasta, ba chiar cu bijuterii din viitor (din fimo - pasta polimerica). Dacele erau cool.



 

marți, 24 noiembrie 2015

Imagine si text

Dacomanii au descoperit ca pot imbina imaginea si textul, pentru a fi mai pertinenti si mai persuasivi, pentru a sublinia simtirea si trairea crezurilor lor. Asa au aparut minunatele sloganuri despre si cu daci, Dacia, tarani romani, stapanirea lumii, si reinviere. A neamului, desigur.





sâmbătă, 31 octombrie 2015

Mai am un singur dor...

...sa aflu cine e Daniel Roxin, in afara de zeul cunoasterii si al adevarului, de tatal tracilor, dacilor si al romanilor adevarati, de autor de succes si educator al noilor generatii de mici daci. Stie cineva? Si, ca sa ajungem la domeniul de interes de fapt, ce cauta  ca indrumator al unei trupe de reenactment? Invitat de adolescentii care au crescut cu "Legendele dacilor", "Magia la daci" si "Micul dac"?




miercuri, 14 octombrie 2015

Zamolxe erou literar

In ciuda inexistentei a mai mult de o fraza intreaga despre Zamolxe in toate sursele antice, cine doreste informatii suplimentare poate consulta doua lucrari perfect lamuritoare, aparute mai recent: Viata lui Zamolxe (2011) si Zamolxe Arianul (2010).


Prima carte, a deja celebrului printre cunoscatori Octavian Sarbatoare, este prezentata astfel:

"Zamolxe Arianul, Salvator al geto-dacilor, străbunii poporului român, a trăit în acelaşi timp istoric cu mari personalităţi ale gândirii umane din toate timpurile, Pythagoras, Buddha, Mahavira, Confucius, Lao-Tsu, profetul Zaharia.
        Erou civilizator al neamului său, Zamolxe a fost la vremea aceea Mare Preot, rege şi apoi zeificat.
        Emergenţa conştiinţei dacice la românii de azi face ca spiritualitatea zamolxiană a înţelepciunii să fie calea renaşterii neamului românesc, în condiţiile în care omenirea se găseşte într-o criză de viziune existenţială.
        Actualele generaţii umane sunt martore ale unor evenimente cosmice remrcabile ce acţionează ca surse energetice în inducerea unor noi stări de conştiinţă individuală şi colectivă.
        Spirala ciclică a istoriei trezeşte neamul românesc şi îl reînscrie la viaţă prin reconstituirea spiritualităţii native bazată pe Legile Frumoase zamolxiene şi prin readucerea centralităţii ei în Munţii Carpaţi - temelia noastră milenară."

Cea de a doua are avantajul unei coperti mai atragatoare si meritul de a se auto-declara la capitolul beletristica. Lucrarea il are drept autor pe si mai celebrul Pavel Corut, iar editura poarta, deloc surprinzator, acelasi nume:


 

luni, 5 octombrie 2015

Seminarii si proiecte paradiziace

Se stie deja cum multe proiecte ajung in momentul disperat al cursei contra cronometru de cheltuire a banilor. Sau cum altele incep printr-o cursa trepidanta de cautare a unor idei crete care sa justifice un proiect "aranjat". Ei bine, dacii pot fi o solutie in ambele cazuri.
Discutam despre o prezentare (Mestesuguri/ mestesugari din orasul Covasna), parte dintr-o conferinta (cu tema integrarii mestesugurilor traditionale in turismul local/regional), in cadrul unui proiect („MESTERUL TURISTIC - Integrarea abilitătilor mestesugaresti in turismul local - alternativa viabila de revitalizare a spatiului rural”). Nimic din toate aceste detalii nu justifica amestecul dacilor, cu atât mai mult cu cat ei apar invaluiti in stereotipurile si asocierile deja cunoscute: lupul dacic si tricolorul, portul dacic si portul popular, incluzând chimirul dacic si camasa dacica cu maneci bufante, dar si unele noi: sica-iatagan, bundita dacica cu ciucuri, si scutul dacic din lemn sculptat, mic si stramb.
Dorim proiectului mult succes!
 

 


sâmbătă, 26 septembrie 2015

Incredibila matriţă

coord. Gelu Florea, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2015

In sfârşit o descoperire de excepţie din mediul dacic (sau mai corect, un import de excepţie) este publicată rapid şi în detaliu, într-un volum cu prestanţă, care oferă informaţii abundente şi analize de specialitate. Desigur, fiecare e liber să intrepreteze şi să rămână cu întrebări practice legate de modul în care această matriţă era efectiv folosită, însă rapiditatea şi complexitatea volumului (cu măsurători specializate şi analize interdisciplinare) a oprit parcă comentariile din mediul virtual. Nu am văzut aberaţii dacomane pe această temă şi sper ca aportul pertinent al istorificilor să fie o soluţie în liniştirea apelor dacice virtuale...

vineri, 25 septembrie 2015

Super pileushi

Caciula dacica a fost preluata de catre echipa nationala de rugby, e purtata de miri la nunti, ba chiar de bebelusi la botez. Tot acest interes era de asteptat sa genereze unele excese, respectiv mot supra dimensionat, decor cu cruci, sau stofa flanelata. In fine, cine stie, doar si romanii faceau statui de daci mai mult din amintiri...

 echipa de rugby cu caciuli strumfesti

 OK, desi ma strange

 


vineri, 18 septembrie 2015

Benzi desenate cu daci - revenire la anii '70

Regimul comunist a marsat mult pe mitologizarea dacilor, tesand cu multa grija propagandistica imaginea lui Ceausescu drept un nou Burebista. Unul dintre mijloacele de raspandire a epicei paralele a constat in benzi desenate, realizate in anii 1970, intitulate, desigur, chiar Burebista. Ideea a fost reluata recent de cercul lui Daniel Roxin, prin seria Legendele dacilor, care pare mai putin coerenta in scop, marsand pe un fel de "magicizare" a dacilor  (actiuni complet fanteziste, cu triunghiuri sacre, luminite pe cer, cunostinte oculte din carti dacice !?, codrul frate cu dacul etc.)
Sunt interesante si reclamele acestor reviste, prezentate ca parte din "curentul dacic" in care insa sunt antrenati un tip cu tricou cu Elvis, altul pe un car neolitic animat indicat drept "Cucuteni brand de tara", apare tricolorul, se striga "Geto Dacia".  Or fi glume interne, dar totusi, le-a citit cineva critic?

Revista Burebista

Legendele Dacilor (4 numere aparute)