Imagine si text

Dacomanii au descoperit ca pot imbina imaginea si textul, pentru a fi mai pertinenti si mai persuasivi, pentru a sublinia simtirea si trairea crezurilor lor. Asa au aparut minunatele sloganuri despre si cu daci, Dacia, tarani romani, stapanirea lumii, si reinviere. A neamului, desigur.

Dacopaţi - dacomani - dacofani - dacologi

Interesul pentru civilizaţia dacică este, în sine, la fel de legitim ca cea pentru oricare alt domeniu al istoriei. Nivelurile diferite de intrepretare însă au dus la...îmbogăţirea lexicului cu o serie de termeni, mai mult sau mai puţin încetăţeniţi. Dacopaţii, de exemplu, pornesc de la credinţa apriori în caracterul primordial, galactic chiar, al dacilor, în faptul că ei sunt populaţia primordială, cea mai veche, cea mai uimitoare, creştini înainte de Iisus, iar adevărul despre ei este ascuns, cu bună ştiinţă, de o conspiraţie atotcuprinzătoare. Dacomanii cred ca dacii sunt cei mai grozavi dintre toate populaţiile antichităţii, că vorbeau latina înainte de romani, că realizările lor sunt uimitoare şi misterioase. Dacofanii nutresc un interes special pentru daci, însă sunt gata să asculte şi un specialist, să citească nişte surse cu spirit critic şi astfel să ajungă la propriile concluzii. Dacologii încearcă să desluşească şi ei necunoscutele legate de daci, la modul ideal obiectiv şi fără idei preconcepute, luptîndu-se cu lipsa surselor, a fondurilor pentru cercetare, a limitărilor şi a frânelor sistemului actual din cercetare şi cultură în general, scriind timid, de frica tuturor categoriilor anterioare, şi nedorind să intre în polemici. Şi mai sunt, desigur, şi cei pe care pur şi simplu nu îi interesează misterul dacic. Fericiţii....

Vezi si:
FENOMENUL DACOMAN - PROMOTORI ŞI ADERENŢI
 

Dacopatia, de Dan Alexe

Dan Alexe scrie bine de tot, cel putin până se pierde în meandrele etimologiei comparate. Prima jumătate a cărţii-eseu însă a mers brici, am chicotit şi am cedat impulsului de a însemna feţe rânjite şi exclamaţii  pe margine, la comparaţii şi informaţii inedite în lunga polemică dacomană şi la excelente întorsături de frază... În plus, autorul are cu singuranţă stil şi vervă, deci îl recomand susţinut. A se servi cu voie bună, căci dacii nu sunt sacrosanţi, dar şi cu niţică răbdare.

"Asta e marea noastră caracteristică naţională: hybris, obsesia de a ieşi în faţă...Dacă nu poţi fi primul, atunci trebuie să te pretinzi ultimul, pentru a atrage atenţia" (p. 8)
Aproape la fel de interesantă a fost "critica" lucrării, realizată de către partea "inculpată", care de-abia citise cartea şi care discută despre orice altceva (aprecieri şi detalii personale despre autor, desigur) în afară de ideile expuse efectiv. Poftiţi, vă rog, de la minutul 6: